Viața de biserică

Noi suntem o biserică cu un nivel ridicat de activitate, spiritual și mai mult practic.
Prin toate activitățile, noi suntem ocupați de întărirea comnunității și bunăstării, astfel încât fiecare în parte să se poată dezvolta.

Comunitatea

Pe baza posibilităților și a nevoilor în fiecare biserică locală au loc în mod regulat activități și evenimente pentru toate grupele de vârstă.

Adunări obișnuite

În mod regulat ne întâlnim pentru adunare - cu plăcere de mai multe ori pe săptămână. Întâlnirile sunt o parte foarte importantă din viața bisericii unde noi primim ajutor, îndemnuri și mângâiere, și ne întărim unii pe alții în credința noastră. Deși unii au o răspundere mai mare pentru zidirea spirituală în biserică, atât tinerii cât și bătrânii, bărbații cât și femeile iau parte la aceasta.
Este libertate în a participa pentru cei care au ceva ziditor de adăugat, și mulți contribuie cu vorbiri, mărturii, cântări sau rugăciuni. Toate acestea fac întâlnirile vii și interesante pentru noi, astfel ajungem să ne cunoaștem mai bine unul pe altul.

Școala duminicală

De când copiii sunt destul de mici, până în adolescenţă ei pot veni la şcoala duminicală. Aici sunt folosite scenete, filme și povestiri istorice pentru a învăţa copiii istoria bibliei şi dragostea pentru ceilalţi. Tinerii care au devenit ei înşişi fericiţi prin evanghelie, vorbesc cu entuziasm despre ce Dumnezeu a făcut pentru ei şi despre promisiunile pe care le avem în Biblie. Aceasta îi impresionează pe copii. În mijlocul jocurilor şi a seriozităţii se crează legături între copii, tineri şi bătrâni.

Vezi și:

Clubul de activități

Majoritatea bisericilor locale organizează regulat activităţi diferite pentru bunăstarea copiilor şi a tinerilor, de multe ori sub formă de club de activități. Acesta poate însemna începând cu excursii cu cortul până la seri de pasiuni şi concursuri sportive. Activităţile sunt conduse în principal de tineri mai în vârstă, care îşi folosesc timpul liber pentru a lucra cu copiii şi tinerii, fiind exemple bune pentru ei. Astfel este trezit interesul copiilor pentru chemarea lor cerească, şi învaţă să aprecieze valori precum sinceritate, ajutorare, purtare de grijă şi compasiune.

Vezi și:

Instruire biblică

Când copiii ajung la vârsta de 14-15 ani, li se oferă posibilitatea de a participa la ore de instruire biblică. Scopul acestora este ca participanţii să înveţe să cunoască cuvântul lui Dumnezeu şi valorile care duc la o viaţă bogată de creştin. Instruirea are loc loc saptămânal timp de o jumătate de an, şi se încheie cu o masă festivă.

Vezi și:

Întâlniri de tineret

Sunt foarte mulţi tineri în biserică, şi în majoritatea bisericilor locale au loc întâlniri săptămânale pentru aceştia. Întâlnirile sunt aranjate de şi pentru tinerii între 12-35 ani şi îndrumate de obicei de conducătorul de tineret din biserica locală. Ca de obicei, toţi pot lua parte la zidire, şi mulţi tineri participă cu vorbiri, mărturii, cântări şi rugăciuni. Temele tratate sunt cele care îi preocupă şi care îi interesează pe tineri.
În timpul conferinţelor regionale şi internaţionale sunt incluse de obicei şi ore de tineret. În plus, se organizează şi conferinţe speciale de tineret.

Vezi și:

Conferințe regionale, naționale și internaționale

În multe ţări avem locuri proprii de conferinţă, unde se organizează întâlniri regulate regionale, naţionale şi internaţionale. Pe lângă întrunirile ziditoare, conferinţele oferă activităţi atât sportive, cât şi culturale.
Cel mai important loc de conferinţă al bisericii este Brunstad în Stokke, lângă Tønsberg, Norvegia. Aici se aranjează întâlniri internaţionale de mai multe ori pe an. Majoritatea conferinţelor au loc în acelaşi timp cu vacanţe sau sărbători, iar unele sunt organizate pentru anumite audienţe. Mii de prieteni din toată lumea iau parte la conferinţe, şi alte mii urmăresc transmisiile directe prin satelit.
Întâlnirile şi activităţile comune contribuie în multe feluri la dezvoltarea comunităţii, depăşind graniţele oraşelor şi ţărilor.

Vezi și:

Ocazii festive

Sunt multe lucruri care se pot sărbători, şi în biserică folosim deseori ocaziile să ne adunăm la întâlniri festive. Ceea ce se sărbătoreşte variază în funcţie de ţară şi cultură, dar marile sărbători creştine cum ar fi Crăciunul şi Paştele sunt bineînţeles celebrate conform tradiţiilor locale; la fel şi cu ocazia sărbătorilor naţionale, pe care de multe ori prietenii din biserică le serbează împreună.
Zilele de naştere sunt petrecute în mod obişnuit, de multe ori împreună cu familia și prietenii. Aniversările speciale sunt sărbătorite de întreaga adunare locală cu cântări, vorbiri şi cuvinte ziditoare.

O viață bogată ca senior

Îmbătrânirea aduce cu sine atât noi perspective, cât şi limitări în viaţă. Noi îi apreciem mult pe vârstnicii noştri, cât şi experienţa şi înţelepciunea pe care o reprezintă. În timp ce puterea tinerilor este folosită mai mult pentru lucruri practice, mulţi bătrâni îşi dedică mult din timpul lor în slujba rugăciunii, spre mare ajutor şi folos pentru toată biserica. Multe biserici locale aranjează întâlniri comune pentru seniori care includ activităţi şi excursii. Comuniunea şi atmosfera care domnesc în timpul acestora lucrează astfel încât fiecare poate vedea clar roadele bune ale unei vieţi trăite în credincioşie şi sacrificiu de sine de-a lungul întregii vieţi.

Vezi și:

 

Darurile duhului – talente

Darurile duhului, sau talentele, pot fi primite din naștere sau primite ca daruri de la Dumnezeu mai târziu în viață. Noi dorim să folosim darurile duhului pentru ne zidi și a ne ajuta unii pe alții în toate felurile.

¬Noi avem diferite daruri duhovnicești, precum a evangheliza, a vorbi în limbi, a tălmăci, a conduce, a îndeplini sarcini practice, a purta de grijă și așa mai departe. Prin îndrăzneală și grijă poate fiecare în parte folosi darurile sale duhovnicești spre ajutor și folos acolo unde este nevoie. Noi de asemenea putem, în credința în Dumnezeu, să ne rugăm pentru a primi darurile duhovnicești de care avem nevoie pentru a putea îndeplini necesitățile din jurul nostru.

Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, - tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. 1. Cor. 12: 4-13

 

Organizare și structură

Astăzi există aproximativ 180 de adunări locale în mai mult de 65 de ţări în toată lumea. Totuşi suntem o biserică cu un grad mic de organizare formală.

Avem credinţă mare în lucrările şi conducerea lui Dumnezeu, cu privire la fiecare persoană care are o atitudine generoasă şi pozitivă. Comunitatea noastră este prin urmare construită pe aceea că fiecare în parte foloseşte propriile abilităţi şi interese spre bunăstarea şi zidirea bisericii.

Biserici locale

Cele mai multe biserici locale organizează întâlniri săptămânale în săli proprii, închiriate sau case private. În plus, bisericile locale oferă o varietate de activităţi indiferent de mărimea sau vârsta grupului.
În timpul adunărilor fiecare în parte este liber să participe la zidire. Astfel fiecare frate şi soră – bărbat şi femeie – creşte pentru a sluji şi a ajuta pe ceilalţi.
Este o muncă unitară între biserici la nivelul fiecărei ţări cât şi pe plan internaţional. Această lucrare are loc în colaborare cu conferinţele naţionale şi internaţionale.

Conducerea bisericii

Conducerea fiecărei biserici este responsabilă pentru orice proprietate a bisericii locale. Aceasta este formată din fratele conducător împreună cu alte persoane. În fiecare biserică locală există unul sau mai mulţi conducători, majoritatea fără educaţie teologică. Prin credincioşie şi ascultare de cuvântul lui Dumnezeu poate chiar şi cel mai simplu individ creşte într-un mod natural pentru această sarcină şi câştigă încredere. În acest mod sunt aleşi conducătorii bisericii după modelul biblic.
O dată pe an fraţii conducători al mai multor adunări se strâng împreună. În afara acestora, nu este nici o organizare sau administrare centrală.